Eveniment

Tabu: Care sunt filmele dvs. preferate? Citind cartea, mi-am amintit de filmul „In the Mood for Love”, apoi de „Cinema paradiso”.
Eric Fottorino: Filmele care-mi plac sunt cele din Noul Val, în special cele ale lui François Truffaut „Les quatre cents coups”, „L’enfant Sauvage” sau poveştile lui Antoine Doisnel ca „Baisers voles“. Îmi mai plac foarte mult şi filmele lui Claude Sautet („César et Rosalie“ sau „Les Choses de la vie“), cum îmi mai plac şi filmele lui Clint Eastwood ca „Million Dollar Baby“ pentru sensibilitatea şi umanismul care sunt dincolo de violenţă.

Tabu: Care a fost prima întâlnire cu cinematografia? Ce vă amintiţi de atunci? Care a fost momentul (filmul) la care v-aţi emoţionat atât de mult încât să deveniţi fan cinema?
Eric Fottorino: Prima mea întâlnire adevărată cu cinematograful a fost cu Jacques Tati şi filmul lui „Les Vacances de M. Hulot”, din cauza burlescului personajului care deşi pare de neînţeles pentru cei din jur, e un exemplu pentru comunicarea între oameni.
Filmul mi-a devenit apropiat, însă, odată cu Truffaut pentru că mi se părea că peliculele lui vorbesc despre mine.

Tabu: Aţi făcut research special (în partea de trimiteri cinematografice) pentru această carte?
Eric Fottorino: Nu m-am documentat în mod special. Merg constant la cinema de mai bine de 30 de ani!

Tabu: V-aţi dorit vreodată să lucraţi în industria filmului?
Eric Fottorino: Nu, nu în industrie. Prefer intimitatea scriiturii. Filmul se face cu echipe întregi, iar eu prefer aventurile solitare.

Tabu: De unde pasiunea pentru ciclism?
Eric Fottorino: Am ajuns să concurez la ciclism graţie unei mari admiraţii pe care o am pentru marii campioni precum Coppi sau Merckx. Ciclismul mi-a dat întotdeauna o senzaţie de libertate, de evadare din viaţa normală.

Tabu: Aveţi articole publicate încă de la 20 de ani. Le păstraţi? Vă arhivaţi undeva articolele preferate?
Eric Fottorino: Da. Mai păstrez articolele despre ciclism şi cele despre formarea celei de-a cincea republici.

Tabu: De ce aţi simţit nevoia să vă exprimaţi şi prin literatură, nu doar prin articolele/editorialele din ziar?
Eric Fottorino: Literatura îmi aduce altceva decât jurnalismul, pentru că avem nevoie de ficţiune ca să trăim. Jurnalismul este o confruntare permanentă şi în forţă cu realitatea. Literatura e precum ciclismul, îţi permite să evadezi.

Tabu: Ca jurnalist, ştiţi foarte bine cât de uşor o informaţie care e făcută public poate lua amploare, poate fi speculată, poate fi întoarsă pe toate părţile. Cu toate acestea, aţi ales să scrieţi cărţi despre relaţiile de familie (tată-fiu, mamă-fiu), ştiind că jurnaliştii vor reveni cu întrebări asupra copilăriei dvs. şi a momentului în care aţi fost adoptat, precum şi a celui în care v-aţi cunoscut tatăl biologic. Nu v-a fost teamă să vă puneţi o parte din viaţa privată în faţa jurnaliştilor, a publicului?
Eric Fottorino: Viaţa privată nu e tema romanelor mele. În cărţile mele sunt autobiografii de sentimente, nu de fapte. Toate romanele mele „personale” povestesc viaţa unui personaj care a împrumutat mai degrabă sentimentele mele decât faptele pe care le-am trăit. Aşa că nu mă regăsesc în personajele mele, ele sunt dublu deformate, mărite, remodelate, prin ficţiune.

Tabu: N-aţi fost niciodată tentat să scrieţi sub pseudonim? (Să nu duceţi dintr-o parte în alta – presă/literatură – identităţile dvs. private şi publice?)
Eric Fottorino: Mi-am schimbat numele când aveam 10 ani. (nota red.: Mama sa avea 16 ani când a rămas însărcinată, iar când Eric avea 10 ani, a fost adoptat de un medic). Să scriu sub pseudonim ar fi însemnat să-mi mai schimb o dată numele şi cred că aş fi înnebunit.

Tabu: Aveţi obiceiuri diferite de lucru atunci când scrieţi o carte faţă de momentele în care scrieţi articole?
Eric Fottorino: Îmi scriu romanele cu stiloul pe hârtie, de mână, articolele întotdeauna la computer.

Tabu: Ca director Le Monde aveţi destul de mult contact cu bugete, cifre, previziuni de dezvoltare a pieţei etc. E o junglă în care dacă nu eşti cel mai bun, nu poţi supravieţui. Cum se împacă toate acestea cu latura delicată, sensibilă, rafinată, discretă care se simte din romanele dvs.?
Eric Fottorino: Când scrii, eşti într-o lume magică, eşti într-o grădină secretă, liniştită şi plină de vise, de momente în care timpul zboară. Pot să mă retrag în acest univers seara, în week-end, în vacanţe.A scrie e forma mea de a respira. Şi cine m-ar putea împiedica să respir?

Tabu: Trebuie să recunosc că aceasta este prima dintre cărţile dvs. pe care am citit-o. Dacă aş fi citit că directorul Le Mode a publicat cărţi, mi-aş fi imaginat că sunt analize politice, nicidecum observaţii fine ale relaţiilor interumane. De ce aţi vrut să scrieţi genul acesta de literatură?
Eric Fottorino: N-am ales să scriu un anume gen de literatură. Scriu despre ce mi se pare esenţial, dincolo de politică. Literatura mea dezvăluie întotdeauna fragmente din realitate, din dragoste, din sentimente.

Tabu: De ce aţi optat pentru titlul acesta un pic romanţios, Sărutări de cinema („Blaisers de cinema“) în locul celui iniţial, de lu­cru, „Femeia necunoscută“ („Femme inconue“)?
Eric Fottorino: E un titlu mai aproape de roman, care are avantajul că te îndeamnă la visare.

Tabu: Copiii dvs. vă citesc cărţile? Le comentează?
Eric Fottorino: Sigur că îmi citesc cărţile. Cred că le a­pre­­ciază, dar nu vorbim prea mult despre asta.

Tabu: Să amestecăm puţin literatura de fic­ţiune cu realitatea: care dintre actriţele anilor ’60-’70 v-ar fi plăcut să vă fie mamă?
Eric Fottorino: Mama mea? Să spunem Romy Schneider, cu Anouck Aimée drept mătuşă!

Tabu: Continuând mixul realitate-ficţiune, care dintre calităţile lui Gilles v-ar plăcea să le aveţi? (Într-una dintre cronicile pe care le-am citit, sunteţi asemănat ca înfăţişare cu Woody Allen, tot aşa cum este descris şi personajul dvs. în carte.)
Eric Fottorino: Îmi place că Gilles are mult timp ca să-şi trăiască pasiunea.

Tabu: Există vreo istorie în spatele alegerii parfumului Jardins de Bagatelle de la Guerlain pentru eroină? Parfumul e în carte aproape personaj, de ce v-aţi oprit la acesta?
Eric Fottorino: E un parfum încântător, diabolic, care trezeşte în mine senzaţii foarte puternice. Un singur subiect a fost ocolit în răspunsurile lui Eric Fottorino. Era ultimul în seria de întrebări trimise pe mail şi făcea referire la povestea adulterină din cartea sa, „Săruturi de iubire“. Întrebările erau „Credeţi în fidelitatea «pentru totdeauna» a unui cuplu?" şi "Poate să fie adulterul o măsură a iubirii?“ Sursa: http://www.tabu.ro/articol_1678/eric_fottorino___sarutari_de_cinema_de_la_directorul_le_monde.html < inapoi