Eveniment

Corupţie şi prostituţie, în ultimul „Millennium”

Data: 2009-09-24


Simona Chiţan
Joi, 24 Septembrie 2009
Ultimul volum din trilogia poliţistă, scrisă de Stieg Larsson, „Castelul din nori s-a sfărâmat”, va fi lansat astăzi, de la ora 18.00, în librăriile din toată ţara.

După „Bărbaţi care urăsc femeile” şi „Fata care s-a jucat cu focul”, primele două cărţi lansate din „boomul” internaţional „Millennium”, scris de suedezul Stieg Larsson, astăzi apare pe piaţa românească „Castelul din nori s-a sfărâmat”, cu un tiraj de lansare de 15.000 de exemplare, potrivit Editurii Trei.

Personajele seriei cel mai bine vândute în Suedia, după Biblie, sunt seducătoare: Lisbeth Salander, o tânăra hakeriţă genială, dar puţin stranie, face un tandem de zile mari cu Mikael Blomkvist, un jurnalist şarmant. Mikael, care lucrează la propria sa revistă, numită „Millennium”, este prins în vâltoarea unor subiecte tari, periculoase, şi are nevoie de ajutorul lui Lisbeth. Intrigile seriei „Millennium” aduc în prim plan, într-un ritm ameţitor, figuri politice controversate, şantaje economice, servicii secrete, trafic de carne vie şi, bineînţeles, spionaj. „Corupţie, trafic de influenţă, prostituţie: intraţi în lumea lui Stieg Larsson şi veţi deveni captivi”, scria Le Nouvel Observateur.

Un mistery-thriller tenebrous

Scriitorul Stieg Larsson, cunoscut şi ca jurnalist, a murit în 2004, în urma unei crize cardiace, la vârsta de 50 de ani, înainte de a vedea publicat primul roman din „Millennium”, care ar fi trebuit să aibă 10 volume.

Regizorul danez Niels Arden Oplev a turnat un film, după primul volum al seriei, „Bărbaţi care urăsc femeile“, care a avut premiera, în Suedia, pe 27 februarie anul acesta. Peste 30.000 de suedezi au venit la premiera filmului, apreciind scenariul care îmbină misterul unei crime, saga unei familii, cu o poveste de dragoste şi cu nenumărate intrigi financiare.

Actorii Michael Nyqvist şi Noomi Rapace îi interpretează pe cei doi eroi ai cărţii, Mikael Blomkvist şi Lisbeth Salander. Ecranizarea, caracterizată de regizor drept un mistery-thriller tenebrous, a început în primăvara anului trecut, cu titlurile de lucru ale autorului Stieg Larsson: „The Girl With The Dragoon Tattoo“, „The Girl Who Played With Fire“, „Castle In The Sky“.

Piesă de teatru, la Cărtureşti

Ultimul volum din seria poliţistă, vândută în 13 milioane de exemplare în întreaga lume, va apărea astăzi, de la ora 18.00, concomitent în toată ţara. În Bucureşti, la grădina de vară de la Libăria Cărtureşti, de pe strada Arthur Verona, regizorul Dan Vasile a montat o scenetă tip „trailer”, în care actorii Monica Săndulescu şi Florin Rosu îi vor întruchipa, în această seară, pe cei doi eroi ai cărţii. Invitaţii serii vor fi Dan C. Mihăilescu şi Andrei Gheorghe, care vor vorbi despre „Millennium 3”.

Criticul Dan C. Mihăilescu, declarat un fan al seriei, îl vede pe protagonistul Mikael, drept un „ziarist de investigaţii financiare, bărbat frumos, cincuagenar iubit, soţ nereuşit, dar amant împlinit, ins onest la modul păgubos, cu un savoir vivre de necontestat”.

Pe Lisbeth Salander, criticul o descrie ca pe „o hackeriţă genială de 24 de ani, 40 de kilograme şi cu sâni de puberă, fiinţă nesupusă, haioasă şi hachiţoasă, care, spre stupoarea ei, se vede atrasă de şarmul comprehensiv, tandru-patern şi îndelung ezitant al gazetarului detectiv de ocazie”.

Încet, încet, ajungi „oarecum să te dezinteresezi de intriga poliţistă şi de detaliile sumbre, pentru a fi captat în manejul erotic, când suav odihnitor, când picant surprinzător, al protagoniştilor”, apreciază Dan C. Mihăilescu.

Înainte şi după Millennium

Fiecare volum are câte o intrigă complexă, cu poveşti care se întretaie incitant. Dacă în „Fata care s-a jucat cu focul”, Lisbeth Salander se afla în centrul unei conspiraţii a serviciilor secrete suedeze, fiind împuşcată în cap, umăr şi picior, în ultimul volum, eroina nu moare, dar se află imobilizată, în pat, şi în incapacitate de a comunica.

„Într-un roman poliţist obişnuit nu ai să afli niciodată consecinţele întâmplărilor dintr-o poveste, dezvăluite în următoarea carte. În romanul meu însă lucrurile stau altfel. Abia în ultima carte se leagă toate firele şi poţi înţelege cu adevărat ce s-a întâmplat”, declara autorul Stieg Larsson, în ultimul său interviu, apărut în octombrie 2004.

Datorită acestei structuri, specialiştii spun că seria „Millennium” a detronat thrillerul anglo-saxon, prin dimensiune, personaje inedite, intrigă complexă ce punctează teme ale lumii contemporane.
„Este unul dintre rarele romane poliţiste care m-au făcut să mă trezesc în miezul nopţii pentru a continua lectura. Există un înainte şi un după Millennium: îţi va fi absolut imposibil să nu aderi la clubul cititorilor împătimiţi de această serie”, declara Pascal Bruckner.

SUCCES

15.000 de exemplare, lansate în România

În România, primele două volume, lansate în septembrie 2008 şi respectiv în martie anul acesta, s-au vândut deja în 30.000 de exemplare, noi tiraje de câte 15.000 pentru fiecare volum fiind deja în planul editurii, potrivit Magdei Mărculescu, director editorial la Trei.

Trilogia „Millennium”, care numără în total 1935 de pagini, a înregistrat vânzări spectaculoase în străinătate: în patru ani, de la lansare, s-a vândut în trei milioane de exemplare în Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Franţa. Seria ocupă, de asemenea, şi primele locuri în topurile de vânzări din Italia, Spania, Marea Britanie şi Statele Unite.

În „Millennium 3”, eroina Lisbeth Salander este încolţită din toate părţile şi acuzaţii grave planează asupra ei. Mai mult, tatăl ei, fostul spion Zalachenko, se află la acelaşi spital. Lisbeth, deşi bolnavă, trebuie să facă faţă unei noi conspiraţii, care jonglează cu secrete de stat ale Suediei.
Sursa: http://www.evz.ro/ < inapoi

| | 22 | 24 Fun | Adevărul literar şi artistic | Adevărul | Almanah alternative spirituale 2005 | Avantaje | Azi | Beau Monde | Business Magazin | Can-Can | Cațavencii | Ce se întâmplă doctore | Cotidianul | Cronica română | Cultura | Cuvântul | Dilema Veche | Dilemateca | Editura Trei vă semnalează | Evenimentul Zilei | Femeia | Formula AS | Gazeta Sporturilor | Gândul | Good Food | HotNews.ro | Jurnalul Naţional | Kamikaze | Le Monde Diplomatique | Les Nouvelles Estehétiques | Libertatea | Libertatea pentru femei | Lumea | Observator cultural | Observatorul medical | Playboy | Psyhologies | Puterea | Q Magazine | Realitatea TV | Revista Tomis | Ring | Romania Libera | România literară | Suplimentul de cultură | Ştiinţă şi tehnică | Tabu | Tango | Televiziunea Română | The One | Time Out | TV Mania | Viaţa medicală | VIP | Ziarul de duminica | Ziarul Finaciar | Ziua |

Produs adăugat cu succes în coș

X
CONTINUĂ CUMPĂRĂTURILE FINALIZEAZĂ COMANDA