1.png

editori:

Magdalena Mărculescu

Silviu Dragomir

fondator:

Ion Mărculescu, 1994

director editorial:

Bogdan-Alexandru Stănescu

redactare:

Alexandra Turcu

design:

Andrei Gamarț

director producție:

Cristian Claudiu Coban

dtp:

Dan Crăciun

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: Les années

Autor: Annie Ernaux

Copyright © éditions Gallimard, 2008

Copyright © Pandora M, 2023
pentru
traducerea în limba română

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

www.pandoram.ro

ISBN (print): 978-606-978-606-2

ISBN (EPUB): 978-606-978-630-7

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

Tot ce avem este doar istoria noastră, iar ea nu ne aparține.

José Ortega y Gasset

Da, ne va uita! Asta ne e ursita tuturor și n-avem încotro! Ceea ce ni se pare astăzi grav, însemnat, deosebit de important cu timpul va fi dat uitării sau va părea un lucru de nimic. (Pauză.) Interesant e că nu ne putem da seama dinainte de ceea ce va trece mai târziu drept măreț și plin de însemnătate, sau, dimpotrivă, ridicol și de neluat în seamă.1

A. P. Cehov


1. A.P. Cehov, „Trei surori“, Opere complete, vol. X, traducere din limba rusă de Moni Ghelerter și V. Jianu, ESPLA, București, 1960, p. 326.


Toate imaginile vor dispărea.

femeia ghemuită care urina în plină zi în spatele unei barăci ce servea drept cafenea, la marginea ruinelor, în Yvetot, după război, și-a tras chiloții în sus, cu fusta ridicată, și s-a întors în cafenea

chipul înlăcrimat al Alidei Valli dansând cu Georges Wilson în filmul Absență îndelungată

bărbatul întâlnit pe un trotuar din Padova, în vara lui ’90, cu proteze atașate de umeri, evocând imediat amintirea talidomidei prescrise femeilor însărcinate împotriva grețurilor cu treizeci de ani în urmă și, în același timp, povestea amuzantă care circula după aceea: o viitoare mamă tricotează hăinuțe pentru bebeluș în timp ce înghite regulat talidomidă, un rând, o folie. O prietenă îngrozită îi spune: probabil nu știi că bebelușul tău se poate naște fără brațe, iar ea îi răspunde: ba știu foarte bine, însă nu știu să tricotez mânecile

Claude Piéplu în fruntea unui regiment de legionari, cu drapelul într-o mână, cu cealaltă trăgând o capră, într-un film al grupului Les Charlots2

această doamnă maiestuoasă, atinsă de Alzheimer, îmbrăcată cu o bluză înflorată ca și ceilalți rezidenți ai căminului de bătrâni, dar ea, cu un șal albastru pe umeri, străbătând neobosită coridoarele, semeață ca ducesa de Guermantes în Bois de Boulogne, care te ducea cu gândul la Céleste Albaret3 așa cum apăruse într-o seară la o emisiune a lui Bernard Pivot

pe o scenă de teatru în aer liber, femeia închisă într-o cutie pe care niște bărbați au străpuns-o dintr-o parte în alta cu sulițe de argint — a scăpat cu viață, pentru că totul făcea parte dintr-un număr de magie numit Martiriul unei femei

mumiile din dantele zdrențuite atârnând de pereții Catacombelor Capucinilor din Palermo

chipul lui Simone Signoret pe afișul filmului Thérèse Raquin

pantoful care se rotește pe un piedestal într-un magazin André de pe Rue du Gros-Horloge din Rouen, iar în jurul lui același enunț derulându-se la nesfârșit: „cu Babybotte Bébé pășește și mare crește“

străinul din gara Termini din Roma, care coborâse pe jumătate storul de la fereastra compartimentului său de clasa întâi și, invizibil până la talie, din profil, își manipula sexul pentru tinerele călătoare rezemate de bară în trenul ce sta­ționa pe peronul de vizavi.

tipul dintr-o reclamă la cinema pentru Paic Vaisselle4, care spărgea vesel farfuriile murdare în loc să le spele. O voce din fundal spunea cu severitate „nu aceasta este soluția!“, iar tipul privea disperat la spectatori, „dar care este soluția?“

plaja Arenys de Mar, de lângă o linie de cale ferată, clientul hotelului care semăna cu Zappy Max5

nou-născutul ridicat în aer ca un iepure scos din traistă în sala de nașteri a clinicii Pasteur din Caudéran, regăsit o jumătate de oră mai târziu îmbrăcat complet, dormind pe o parte în pătuț, cu o mână afară și cearceaful tras până la umeri

silueta elegantă a actorului Philippe Lemaire, căsătorit cu Juliette Gréco

într-o reclamă TV, tatăl încearcă în zadar, ascuns în spatele ziarului, să arunce în aer o Picorette6 și să o prindă cu gura, ca fetița lui

o casă cu boltă de iederă, care era hotel în anii ’60, la numărul 90 A, pe Zattere, în Veneția

sutele de chipuri împietrite, fotografiate de administrație înainte de plecarea în lagăre, pe pereții unei încăperi din Palais de Tokyo, la Paris, la mijlocul anilor ’80

closetele instalate deasupra râului, în curtea din spatele casei din Lillebonne, excrementele amestecate cu hârtie purtate ușor de apa care clipocea în jur

toate imaginile crepusculare ale primilor ani, cu băltoacele strălucitoare ale unei duminici de vară, cele ale viselor în care părinții morți revin la viață, în care mergem pe drumuri necunoscute

imaginea lui Scarlett O’Hara târându-l pe scări pe soldatul yankeu pe care tocmai l-a ucis — alergând pe străzile din Atlanta în căutarea unui medic pentru Melanie, care urmează să nască

cea a lui Molly Bloom întinsă lângă soțul ei, amintindu-și prima dată când un băiat a sărutat-o și ea a spus da, da, da

cea a lui Elizabeth Drummond, ucisă împreună cu părinții ei pe o șosea din Lurs, în 1952

imagini reale sau imaginare, cele care apar chiar și în somn

imaginile unui moment scăldat într-o lumină care nu le aparține decât lor

Toate vor dispărea brusc, la fel ca milioanele de imagini care se aflau în spatele frunților bunicilor, morți acum o jumătate de secol, ale părinților, morți și ei. Imagini în care ne închipuim copii în mijlocul altor ființe care dispăruseră deja înainte să ne fi născut, la fel cum în memoria noastră copiii noștri mici sunt prezenți alături de părinții noștri și de colegii noștri de școală. Și vom fi într-o zi în amintirea copiilor noștri în mijlocul nepoților și al oamenilor care nu s-au născut încă. Ca și dorința sexuală, memoria nu se oprește niciodată. Ea cuplează morții cu viii, ființele reale cu cele ima­gi­nare, născocirea cu istoria.

Se vor anula subit miile de cuvinte care au fost folosite pentru a denumi lucrurile, fețele oamenilor, acțiunile și sentimentele, pentru a ordona lumea, a face inima să bată și pentru a umezi sexul.

sloganurile, graffitiurile de pe pereții străzilor și din closete, poeziile și poveștile porcoase, titlurile

anamneză, epigon, noemă, studiul cunoașterii filozofice, termenii notați într-un carnet cu definiția lor pentru a nu consulta de fiecare dată dicționarul

expresiile pe care alții le foloseau în mod natural și despre care ne îndoiam că am fi capabili și noi să o facem într-o bună zi, este evident că, sunt nevoit să constat că

cuvintele oribile care ar fi trebuit uitate, mai persistente decât altele chiar din cauza efortului de a le reprima, arăți ca o curvă ofilită

cuvintele bărbaților în pat noaptea: Fă cu mine tot ce vrei, sunt obiectul tău

a exista înseamnă să te bei fără să-ți fie sete

ce făceai pe 11 septembrie 2001?

in illo tempore duminica la liturghie

găina bătrână face zama bună! ești cam nătântoc! expresii ieșite din uz, auzite din nou întâmplător, dintr-odată pre­țioase, ca obiectele pierdute și regăsite, despre care ne întrebăm cum de s-au păstrat

cuvintele legate pentru totdeauna de anumiți oameni, ca o deviză — de un anumit loc de pe șoseaua națională 14, pentru că un pasager le-a rostit tocmai când treceam pe acolo cu mașina și nu poți trece din nou prin acel loc fără ca aceleași cuvinte să nu îți vină iar în minte, ca fântânile îngropate ale Palatului de vară al lui Petru cel Mare care țâșnesc când le calci

exemplele de gramatică, citatele, insultele, cântecele, propozițiile copiate în carnete în adolescență

l’abbé Trublet compilait, compilait, compilait7

pentru o femeie, gloria este doliul orbitor al fericirii8

memoria se află în afara noastră, într-o adiere ploioasă a timpului9

perfecțiunea pentru o călugăriță este să-și petreacă viața fecioară și să moară sfântă

exploratorul bagă conținutul săpăturilor arheologice în lăzi10

c’était un porte-bonheur un petit cochon avec un coeur / qu’elle avait acheté au marché pour cent sous / pour cent sous c’est pas cher entre nous11

mon histoire c’est l’histoire d’un amour12

Putem trage la țintă cu o furculiță? Putem pune schmil­blick13 în biberonul copilului?

(sunt cel mai bun, cine spune că nu sunt cel mai bun, dacă ești vesélă, vezi să nu te spargi, este cam corsicană, capitala Ajaccio14, pe scurt, cum a spus Pépin15, sunt salvat! a spus Iona ieșind din burta balenei, e suficient să îmi ascund delfinul în apă16, aceste jocuri de cuvinte auzite de o mie de ori, care nu mai sunt nici surprinzătoare, nici amuzante de multă vreme, iritante prin platitudinea lor, care nu făceau decât să asigure complicitatea familială și care dispăruseră la destrămarea cuplului, dar uneori reveneau pe buze, deplasate, necuviincioase în afara vechiului trib, după ani de despărțire, erau practic ceea ce mai rămăsese din el)

cuvintele de care ne mirăm că existaseră altădată, „namilă“ (scrisoare de la Flaubert către Louise Colet), „a picoti“ (George Sand, către același)

latina, engleza, rusa învățată în șase luni de dragul unui sovietic și tot ce a rămas nu au fost decât da svidania, ia tebia liubliu harașo

ce este căsătoria? Un compromis promis17

metaforele atât de uzate, încât te miri că alții îndrăznesc să le spună, cireașa de pe tort

o, Mamă îngropată în afara grădinii paradisului18

a pedala pe lângă bicicletă a devenit a pedala în varză murată, apoi în griș, apoi nimic, expresii depășite19

cuvintele bărbatului care nu ne plac, „a termina“, „a regula“

cele învățate în timpul studiilor, care îți dădeau senzația de triumf asupra complexității lumii.