1.png

Editori:

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Silviu Dragomir

fondator:

Ion Mărculescu, 1994

redactARE:

Cristina Bălan

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Carusel Multimedia

Corectură:

Cristina Niță

Carmen Eberhat

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Copertă și ilustrații: Andrei Gamarț

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă, transmisă, difuzată sau păstrată cu ajutorul unui sistem de stocare, în nicio formă și în niciun mod, grafic, electronic sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere, înregistrare și multiplicare, fără acordul prealabil scris al editorului.

Copyright © Pandora M, 2019 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.pandoram.ro

ISBN (print): 978-606-978-199-9

ISBN (epub): 9786069786079

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

În loc de introducere. Să vedem despre ce este această carte!

2018, București, România

Dragă cititorule, ne imaginăm că ești copil. Sigur, ai putea fi chiar bunic, dar, de dragul jocului, să spunem că nu ești încă adult.

Dacă îndeplinești această condiție, atunci cartea aceasta e scrisă special pentru tine. De ce? Pentru că are ca personaje principale niște copii, unii poate chiar de vârsta ta. Am ales un an din viața lor și i-am însoțit de-a lungul anotimpurilor. Am fost martori imaginari la aventurile lor alături de părinți, prieteni sau profesori. Anul este același pentru toți, 1886, luat la întâmplare. Putea fi oricare altul și atunci, probabil, alții ar fi fost eroii.

În cazul de față, vedem cum i-a prins anul 1886 pe Grigore, Iulia, Traian, Constantin și George, cele cinci personaje din poveștile noastre. Primim o „mostră“ de un an din viețile lor paralele. Ce făceau ei în acest timp, ce vârstă aveau, cum erau familiile lor, la ce visau, cum și unde se jucau și ce învățau? Vei afla răspunsurile în capitolul dedicat fiecăruia.

Cei cinci eroi, cu vârste cuprinse între cinci și 19 ani, merg la școli diferite, locuiesc în colțuri diferite ale țării și nu se cunosc între ei. Ce îi leagă, pe lângă faptul că sunt copii în același timp? Ei bine, toți au un fel de stea în frunte. Grigore, Iulia, Traian, Constantin și George nu sunt eroi doar în casa lor părintească sau în această carte. Numele lor a apărut și pe copertele altor cărți, de-a lungul timpului. Despre ei au auzit și au vorbit mulți, nu doar cei din familia lor, prietenii sau cunoscuții. Fiecare în parte e vestit pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, pentru performanțele uimitoare, pentru ce ne-a oferit spre folosință și încântare.

Să ne imaginăm că încerci să ghicești cine sunt acești copii, dacă tot spuneam mai sus că sunt deja cunoscuți. Haide să-i luăm pe rând, în ordinea în care apar ei în carte, de la cel mai mare la cel mai mic! Iată o prezentare scurtă – ca și cum ar fi scrisă pe ultima copertă a unei cărți despre ei:

Grigore Antipa nu este doar primul personaj din poveștile noastre. Este și primul ecolog, primul hidrobiolog, primul oceanolog din România. I-au plăcut mările și peștii, a descoperit chiar o nouă specie de meduză, a propus primul plan de construire a canalelor din Delta Dunării; a publicat un studiu extrem de interesant despre Marea Neagră, evident, primul de acest fel. A început prin a lucra în diferite grădini zoologice — din Villefranche-sur-Mer și din Napoli. Întors în România, a crezut cu tărie că Bucureștiul merită un muzeu de istorie naturală ieșit din comun și a depus eforturi considerabile pentru a avea unul. Felul în care arată muzeul pe care îl vizităm astăzi i se datorează în mare măsură. Dioramele pe care le admirăm  — adică acele vitrine cu exponate tridimensionale, care produc impresia de realitate și de contact cu o anumită arie biologică – sunt creația lui Antipa. Multe muzee din lume au preluat acest model sau chiar au apelat la ajutorul lui în proiectarea unor diorame similare.

Iulia, fata din capitolul doi, era fiica unui personaj vestit în cultura română: Bogdan Petriceicu Hașdeu, scriitor, academician, publicist, istoric și om politic. În limbajul de astăzi, am spune despre ea că era un copil supradotat. La patru ani și jumătate, știa româna, franceza, germana și engleza; citea în mai multe limbi străine la o vârstă la care unii dintre noi abia învățăm să vorbim; era scriitoare, picta și a urmat cursurile Conservatorului din București. Poeziile, schițele, eseurile sale — majoritatea publicate postum, de tatăl ei — îi subli­niază talentul literar desăvârșit. În plus, Iulia a terminat școlile la vârste mai fragede decât colegii ei de generație. La unsprezece ani, susținea examenele cumulate pentru clasele primare, cu dispensă de vârstă. A fost, poate, printre cei mai tineri studenți în anul întâi la Universitatea Sorbona din Franța; și poate prima româncă admisă acolo. Probabil că a trăit foarte intens mai multe etape din viață. Din păcate, Iulia a murit la doar 18 ani, de tuberculoză.

Traian Vuia, băiatul fascinat în copilărie de zmeie, a devenit un nume important în istoria aviației internaționale. A făcut liceul la Lugoj, în județul Timiș, și facultatea în Ungaria, la Budapesta. Plecat la Paris, Vuia a încercat să convingă comunitatea științifică de acolo că un aparat mai greu decât aerul poate zbura fără să fie catapultat sau ajutat de alte impulsuri externe. Și ca să demonstreze acest lucru, a construit un „aeroplan-automobil“ de 250 de kilograme, dotat cu motor capabil să ridice mașinăria de la sol. „Liliacul“, cum a fost denumit, a fost primul aparat autopropulsat, mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la pământ și a zburat 12 m. Dar asta nu a fost singura sa invenție: au urmat aparatul Vuia 2 și altele. Așa că, atunci când vedem pe cer un avion, putem să ne gândim că o contribuție mică la zborul acestuia a avut și eroul nostru.

Între personajele noastre se află și un sculptor vestit: Constantin Brâncuși, cel care a făcut piatra și lemnul să vorbească. Ambițios și foarte talentat, a reușit să-și croiască singur drum prin lume, către celebritatea mondială. A plecat din Hobița, satul lui natal, la Craiova, unde a urmat Școala de Arte și Meserii, iar apoi la București. Dar nu s-a oprit aici. Cu banii luați pe una dintre sculpturile care i-au fost comandate – bustul lui Carol Davila, aflat la Spitalul Militar din București – a plecat mai departe, spre Paris. Cu opriri prin Viena sau alte localități din Bavaria sau Austria, călătoria lui Brâncuși a rămas în amintirea multora, pentru că tânărul sculptor a mers o parte din drum pe jos. În Franța, a studiat la celebra Școală Superioară de Arte Frumoase, și-a deschis un atelier și a început să participe cu regularitate la expoziții. Creațiile sale – printre care Sărutul, Domnișoara Pogany, ciclul de Păsări măiestre etc. – au făcut ca celebritatea lui să traverseze oceanul, întâi spre New York, apoi spre lumea-ntreagă. Brâncuși nu a uitat să lase dovezi sculptate ale talentului său și în țara în care a crescut: ne gândim aici, cu respect, la ansamblul monumental din Târgu-Jiu, format din Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii.

Nu în cele din urmă, iată un alt copil supradotat: George Enescu. Nici muzica și nici talentul unui elev care bătea multe recorduri românești privind precocitatea preocupărilor muzicale nu puteau lipsi din poveștile noastre. La șapte ani, pleacă să studieze la Conservatorul din Viena, iar la opt ani debutează ca violonist, determinându-i pe ziariștii austrieci ai vremii să-l numească „micul Mozart“ sau „copilul minune“. Ulterior, își completează formarea cu studiile de la Paris. Era un violonist desăvârșit, dar și un pianist rafinat și un dirijor talentat. În calitate de compozitor, debutează la 17 ani, la Paris. Talentului său de compozitor îi datorăm cele două minunate Rapsodii Române. Era admirat, ascultat, aplaudat cu respect, chiar și de Regina Elisabeta a României. A avut turnee în toată Europa și în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestre prestigioase.

Undeva, în viețile tumultuoase ale acestor „personaje“, se plasează și anul nostru de copilărie; am decupat doar o mică parte, la care ne uităm ca printr-o lupă. Vedem, chiar de atunci, cum se conturau pasiunile care, pe unii dintre ei, i-au făcut celebri ulterior. Vedem cum și dacă i-au sprijinit familiile lor, ce însemnau pentru fiecare dintre ei perseverența, dorința de studiu sau dorința de libertate. Vedem, din păcate, și ce înseamnă boala sau moartea, pentru că nu toate copilăriile sunt la fel și nu toți oamenii au soarta împlinirii și a maturității.

Acum, că ne-am lămurit ce vei găsi în paginile cărții, hai să vedem de ce credem noi că ți-ar plăcea să o citești.

Știm, și îți spunem de la început asta, că nu e o carte foarte ușoară, cu poze colorate, dialog din belșug, scris mare și idei puține. Din contră! Ca să o citești, trebuie să-ți folosești mintea ca atunci când faci un puzzle. Adică aduni bucățele de informații ca să închegi portretul unui copil. Numai că ai cinci puzzle-uri unul după altul. Adică ai în față un fel de carte ca o pizza, cu felii diferite, fiecare altfel. Citește și vei descoperi gustul diferit, dulce-acrișor sau picant al fiecărei felii. Știm că vei fi captivat de această experiență. Cartea de față e un compliment la adresa inteligenței și plăcerii tale de a afla cât mai multe.

Așadar, de ce credem noi că ai vrea să lași deoparte tutorialele video și rețelele de socializare ca să citești despre cele cinci personaje?

Pentru că vrei să știi mai multe despre oamenii faimoși din țara ta, oameni de pus pe copertă, despre care vrei să afli cine au fost și cum de au ajuns vestiți în toată lumea.

Pentru că vrei să afli cum erau când erau mici cei care, ulterior, au întors lumii prin știință, muzică, literatură sau artă, genialitatea cu care au fost înzestrați.

Pentru că te interesează cum era România acum mai bine de 130 de ani, ce cărți citeau copiii de atunci, cum se jucau, ce prieteni aveau, ce vise și ce pasiuni, și cum se descurcau fără internet și tabletă.

Pentru că te-ai uitat în jur și niciuna dintre figurile de la televizor nu ți s-a părut că ar putea fi un model pentru tine.

Vrei să citești această carte și pentru că ai chef de lumea reală, nu? Ai citit până acum multe jurnale scrise de puști trăsniți, etalate captivant de cei mai buni editori de carte.