Elena Ferrante

Povestea fetiței pierdute

Traducere din italiană de

Cerasela Barbone

Pandora M

2017

COLECȚIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

INDICELE PERSONAJELOR

Familia Cerullo (familia cârpaciului):

Fernando Cerullo, cizmar, tatăl Lilei.

Nunzia Cerullo, mama Lilei.

Raffaella Cerullo, zisă Lina sau Lila. S-a născut în august 1944. Are șaizeci și șase de ani când dispare fără urmă din Napoli. Se căsătorește foarte tânără cu Stefano Carracci, dar în timpul unei vacanțe la Ischia se îndrăgostește de Nino Sarratore, pentru care își părăsește soțul. După conviețuirea nereușită cu Nino și nașterea fiului lor Gennaro, zis Rino, Lila îl părăsește definitiv pe Stefano când află că acesta așteaptă un fiu de la Ada Cappuccio. Se mută cu Enzo Scanno la San Giovanni a Teduccio, până când, după câțiva ani, se întoarce să locuiască în cartier, împreună cu Enzo și cu Gennaro.

Rino Cerullo, fratele mai mare al Lilei. E căsătorit cu Pinuccia Carracci, sora lui Stefano, de la care are doi copii. Primul fiu al Lilei poartă numele lui, adică Rino.

Alți copii.

Familia Greco (familia portarului):

Elena Greco, zisă Lenuccia sau Lenù. Născută în august 1944, e naratoarea lungii povești pe care o citim. După clasele primare, Elena continuă să studieze cu tot mai mare succes până la obținerea diplomei la Școala Normală din Pisa, unde îl cunoaște pe Pietro Airota cu care, după câțiva ani, se căsătorește și se mută la Florența. Au două fete împreună, Adele, zisă Dede, și Elsa, dar Elena, pe care căsnicia o decepționează, ajunge până la urmă să-și părăsească fetele și pe Pietro când începe o relație cu Nino Sarratore, iubirea ei din copilărie.

Peppe, Gianni și Elisa, frații mai mici ai Elenei. Elisa, în ciuda dezaprobării Elenei, se mută împreună cu Marcello Solara.

Tatăl, portar la primărie.

Mama, casnică.

Familia Carracci (familia lui don Achille):

Don Achille Carracci, activ pe bursa neagră și cămătar. A fost ucis.

Maria Carracci, soția lui don Achille, mama lui Stefano, a Pinucciei și a lui Alfonso. Fiica pe care Stefano o are cu Ada Cappuccio îi poartă numele.

Stefano Carracci, fiul defunctului don Achille, negustor și primul soț al Lilei. Nemulțumit de furtunoasa căsnicie cu Lila, începe o relație cu Ada Cappuccio, cu care se mută mai apoi. Este tatăl lui Gennaro, fiul Lilei, și al Mariei, născută din relația cu Ada.

Pinuccia, fiica lui don Achille. Se căsătorește cu fratele Lilei, Rino, și are doi copii cu el.

Alfonso, fiul lui don Achille. Se căsătorește resemnat cu Marisa Sarratore după o lungă logodnă.

Familia Peluso (familia tâmplarului):

Alfredo Peluso, tâmplar și comunist, a murit în închisoare.

Giuseppina Peluso, soția devotată a lui Alfredo, se sinucide la moartea acestuia.

Pasquale Peluso, fiul cel mare al lui Alfredo și al Giuseppinei, zidar, militant comunist.

Carmela Peluso, zisă Carmen. Sora lui Pasquale, a fost mult timp logodită cu Enzo Scanno. Se căsătorește apoi cu benzinarul de la șosea, cu care are doi copii.

Alți copii.

Familia Cappuccio (familia văduvei nebune):

Melina, văduvă, rudă cu Nunzia Cerullo. Aproape că și-a pierdut mințile după terminarea relației cu Donato Sarratore, a cărui amantă a fost.

Soțul Melinei, mort în împrejurări necunoscute.

Ada Cappuccio, fiica Melinei. Logodită mult timp cu Pasquale Peluso, devine amanta lui Stefano Carracci și se mută împreună cu el. Din relația lor se naște o fetiță, Maria.

Antonio Cappuccio, fratele ei, mecanic. A fost logodit cu Elena.

Alți copii.

Familia Sarratore (familia feroviarului-poet):

Donato Sarratore, mare crai, a fost amantul Melinei Cappuccio. Și Elena, foarte tânără, îi cedează pe plajă la Ischia, îmboldită de suferința pricinuită de relația dintre Nino și Lila.

Lidia Sarratore, soția lui Donato.

Nino Sarratore, primul născut dintre fiii lui Donato și ai Lidiei, are o lungă relație clandestină cu Lila. Căsătorit cu Eleonora, de la care l-a avut pe Albertino, începe o relație cu Elena, de asemenea căsătorită și cu copii.

Marisa Sarratore, sora lui Nino. Căsătorită cu Alfonso Carracci. Devine amanta lui Michele Solara, cu care are doi copii.

Pino, Clelia și Ciro Sarratore, copiii mai mici ai lui Donato și ai Lidiei.

Familia Scanno (familia vânzătorului de fructe):

Nicola Scanno, vânzător de fructe, mort de pneumonie.

Assunta Scanno, soția lui Nicola, moartă de cancer.

Enzo Scanno, fiul lui Nicola și al Assuntei, a fost mult timp logodit cu Carmen Peluso. Când Lila se hotărăște să-l părăsească definitiv pe Stefano, se ocupă de ea și de fiul ei, Gennaro, ducându-i să locuiască la San Giovanni a Teduccio.

Alți copii.

Familia Solara (familia proprietarului de cafenea cu același nume):

Silvio Solara, patronul cafenelei.

Manuela Solara, soția lui Silvio, cămătăreasă. De-acum bătrână, este ucisă în ușa casei.

Marcello și Michele Solara, fiii lui Silvio și ai Manuelei. Respins în tinerețe de Lila, Marcello, după mulți ani, se mută împreună cu Elisa, sora mai mică a Elenei.

Michele, căsătorit cu Gigliola, fata cofetarului, de la care are doi copii, și-o ia ca amantă pe Marisa Sarratore, de la care are alți doi copii. Este, oricum, obsedat în continuare de Lila.

Familia Spagnuolo (familia cofetarului):

Domnul Spagnuolo, cofetarul cafenelei Solara.

Rosa Spagnuolo, soția cofetarului.

Gigliola Spagnuolo, fata cofetarului, soția lui Michele Solara și mama celor doi copii ai lui.

Alți copii.

Familia Airota:

Guido Airota, profesor de literatură greacă.

Adele, soția lui.

Mariarosa Airota, fiica cea mare, profesoară de istoria artei la Milano.

Pietro Airota, un foarte tânăr profesor universitar. Soțul Elenei și tatăl lui Dede și al Elsei.

Profesorii:

Ferraro, învățător și bibliotecar.

Oliviero, învățătoare.

Gerace, profesor de gimnaziu.

Galiani, profesoară de liceu.

Alte personaje:

Gino, fiul farmacistului și primul logodnic al Elenei. Șeful fasciștilor din cartier, este omorât într-o ambuscadă în fața farmaciei.

Nella Incardo, verișoara învățătoarei Oliviero.

Armando, medic, fiul profesoarei Galiani. E căsătorit cu Isabella, cu care are un fiu pe nume Marco.

Nadia, studentă, fiica profesoarei Galiani, a fost logodită cu Nino. În timpul adeziunii la mișcarea politică se atașează de Pasquale Peluso.

Bruno Soccavo, prietenul lui Nino Sarratore și moștenitorul fabricii de mezeluri a familiei. Este ucis chiar în fabrica lui.

Franco Mari, logodnicul Elenei în primii ani de facultate, s-a dedicat activismului politic. Își pierde un ochi în urma unei ambuscade fasciste.

Silvia, studentă și activistă politic. Are un fiu, Mirko, născut dintr-o scurtă relație cu Nino Sarratore.

Maturitatea.

Povestea fetiței pierdute

1.

▬▬▬▬▬▬▬

Din octombrie 1976 până în 1979, când m-am întors să locuiesc la Napoli, am evitat să reînnod o relație stabilă cu Lila. Dar n-a fost ușor. Ea a încercat aproape imediat să intre din nou cu forța în viața mea și eu am ignorat-o, am tolerat-o, am suportat-o. Deși se comporta ca și cum nu și-ar fi dorit decât să-mi fie aproape într-un moment dificil, nu puteam uita disprețul cu care mă tratase.

Astăzi mă gândesc că dacă la mijloc ar fi fost doar jignirea aceea care m-a rănit — ești o cretină, îmi urlase la telefon când îi spusesem despre Nino, și nu se întâmplase niciodată înainte, niciodată, să-mi vorbească în felul acela — m-aș fi liniștit repede. În realitate, mai mult decât jignirea aceea, a contat aluzia la Dede și la Elsa. Gândește-te la răul pe care-l faci fiicelor tale, îmi reproșase și, pe moment, nu dădusem importanță acestui fapt. Dar cuvintele acelea au căpătat în timp din ce în ce mai multă greutate, mi-au revenit adesea în minte. Lila nu manifestase niciodată nici cel mai mic interes față de Dede și de Elsa, aproape sigur nici nu-și amintea numele lor. De fiecare dată când menționasem, la telefon, vreo replică inteligentă de-a lor, mi-o retezase scurt, schimbând subiectul. Iar când le întâlnise pentru prima oară în casa lui Marcello Solara, se mulțumise să le privească cu indiferență și le aruncase câteva fraze generice, nu acordase nicio atenție modului în care erau frumos îmbrăcate, frumos pieptănate, capabile amândouă, deși încă mici, să se exprime cu eleganță. Și totuși eu le făcusem, eu le crescusem, erau parte din mine, prietena ei dintotdeauna: ar fi trebuit să facă loc — nu spun de drag, dar măcar din politețe — mândriei mele de mamă. În schimb, nu strecurase nici măcar puțină ironie bonomă, afișase indiferență și atât. Acum însă — din gelozie, cu siguranță, pentru că Nino era al meu — își amintise de fete și dorea să sublinieze că eram cea mai rea mamă, că le provocam lor suferință numai ca să fiu eu fericită. Imediat cum mă gândeam la asta mă enervam. Lila își făcuse cumva griji pentru Gennaro când îl părăsise pe Stefano, când îl abandonase pe copil la vecină din cauza muncii la fabrică, când îl trimisese la mine aproape ca să se debaraseze de el? Ah, aveam păcatele mele, dar eram, fără îndoială, o mamă mai bună decât ea.

2.

▬▬▬▬▬▬▬

Astfel de gânduri au devenit ceva obișnuit în anii aceia. A fost ca și cum Lila, care în privința lui Dede și a Elsei, în fond, rostise doar acea singură frază perfidă, ar fi devenit avocatul apărării nevoilor fiicelor mele și eu m-aș fi simțit obligată să-i demonstrez că greșea de fiecare dată când le neglijam ca să mă dedic mie. Dar era doar o voce dictată de toane, nu știu ce credea cu adevărat despre comportamentul meu de mamă. Numai ea poate povesti asta, dacă într-adevăr a reușit să devină parte din această înlănțuire foarte lungă de cuvinte pentru a-mi modifica textul, pentru a introduce voit verigi lipsă, pentru a desprinde altele fără să se vadă, pentru a spune despre mine mai mult decât vreau eu, mai mult decât sunt eu în stare să spun.