This technique goes back to the reformation at least, when Catholics lost faith in their pope and the men publicly beat themselves with chains, though the Vatican archives stated that women did self-harming behavior „in private“.

(S. Levenkron)

Through industrialization, both the human bodies of the workers and the landscape came to serve the needs of industrial capital, and women and men experienced this in very different ways, with men working in the factories, and women, by and large, staying at home, restricted to the private sphere.

(K. Thompson – The Rise and Fall of Detroit)

1 cali

Dimineaţa în noiembrie marea îşi aduce mizeriile ei, din california şi din canada direct în sînge. Insulele se îndepărtează una de alta, apa urcă încet în structură, cu capul dat pe spate, să fie luată direct în plin, ca un val de petrol, stricînd istoria personală, inversînd echilibrul. Un triunghi violet se întinde pe frunte, e întors pe jumătate, deviat de la structură, dar căutînd-o, ars de lumină, cu disperare — cu disperare, pe faţă.

Desigur sînt sisteme de protecţie care se autogenerează şi cad. Direct în inima mea lichidă, în inima mea făcută din mătasea babilonului, răsfrîntă pe margini sub acid. Într-o mişcare de la nord la sud, sub o rotiţă de fier care coboară pe stern, pregătindu-te pentru ce e mai rău, dar nimic nu e rău, o mișcare lentă care închide orizontul, foarte precisă, de la nord la sud, care arde siguranțele una cîte una.

2 bucureștiromania

Sînt în capitala lumii, a inimii mele, după trei zile de agitație tăcută. Nu e locul meu aici. Prietenii mei vor muri, va fi ca și cum n-am fi existat vreodată. Suferă deja, știu că în mare măsură e vorba de mecanisme ale adaptării funcționale doar pe jumătate, jumătatea greșită, cea care dă un gust de benzină în gură. Am studiat asta timp de șapte ani, între 1999 si 2006, zi de zi, cu atenție. Mecanisme deviate, mici fisuri genetice, plus mai nou durerea fizică și o mică absență undeva în spate, mică, dar pentru totdeauna. Durerea fizică ajută. Am învățat că trebuie să provoci durerea undeva ca să o anulezi în altă parte. Ca un fel de vopsea neagră care se scurge dintr-un punct în altul. Din tîmple la claviculă, la ischium, apoi din nou, metodic, la cele treisprezece oase ale feței. Sînt punctele care se văd din avioane de fapt, invadînd harta. Apoi mă întorc. Camera e albă, fereastra se aburește de la respirație, explodează de la respirație. Trebuie să provoci durerea. Camera e albă, plutește deasupra orașului, suspendată din iunie 2006, deasupra orașului. Adorm, mă trezesc, adorm din nou.

3 hafniristanbul

Cum să obții căldură cînd nu îți e proprie căldura. Să faci baie în fluvii și în mare. Să porți pelicula de apă peste tot, ca să te protejeze de atingeri, atingerile sînt accidente. Se explică simplu, e o poveste de o simplitate incredibilă, a celor făcuți să înainteze cu capul în jos, cu musculatura proastă, în competiție. Cruzimea tăcută, singura ta armă, folosită numai pentru tine şi cei apropiați. Împotriva ta, creînd reţele dificile, ultramultiplicate, cîmpuri magnetice dureroase, ducîndu-te departe, oriunde vrei, în asia şi în australia şi în cosmos. Mă gîndesc la cerul violet sfîşietor, al pămînturilor virgine şi al oraşelor haotice, zdrobite de chimie. În afara lor, cele obişnuite, oraşele care se repară, foarte încet, şi care nu contează pentru nimeni. Sînt atîtea grade între cald şi rece, trebuie să îl găseşti pe cel precis, al tău, toată viaţa ta depinde de asta. E un secret pe care îl ştii de fapt, l-ai ştiut tot timpul, se evaporă cu apa de pe piele, la reflux, printre plantele roşii, apoi argintii.

4 anver

În fostele vămi dintre ţări instalaseră laboratoarele secrete în care produceau somnul pentru diferiţi oameni din lume cărora le era greu să se susţină în timpul zilei. Am ajuns acolo în una dintre călătoriile noastre, foarte, foarte încet, cu farurile stinse, pantere mici salivînd după substanţă, prin hangare din belgia.

Sub fotografie, sub hartă era un val de căldură pe care îl simt şi acum

albastru-închis, toxic, o catifea arsă pe margini.

Eşti în structură şi se desfăşoară în limite

Pielea luminează. Nu te recunoşti în persoana ta. Viitorul e fix. A început, poate că nu îți dai seama încă.

Între timp erau toţi cîmpuri termice. În forme umane la început, apoi diluate, alcătuind, suprapunînd. Cineva care este ca tine, dar mult mai mare decît tine.

Voiam o petrecere cu acţiune şi apoi o petrecere cu somnifere. Lentă, secretă, plutind spre diguri pe gheaţa mov.

Ne aşteptau în parcări şi continuam, în sistemul de inox al repetiției. Îmi amintesc drumul, inhalînd lumină din lanterne, rupînd frunze în trecere. Am avut mulţi ani aşa, cu o forţă care acum se întoarce spre mine. Animale greoaie, strivind crengi în mers la marginea pădurii. Acum au revenit, sînt aici, pentru mine.

5 2008

Vulpea s-a apropiat puţin de cameră apoi s-a retras. Într-un bar de la graniță ai scris numărul lui pe mînă, apoi ai ieşit, ai făcut tot ce trebuie ca să eviţi așa o după-amiază tristă, extrem de murdară, plină de gînduri foarte, foarte murdare. Apoi te-ai gîndit, ar trebui așa, cu o maşină închiriată, așa de 500 de euro, să îi poată recupera familia cînd te vor găsi, într-o duminică îngheţată, exact la acea oră de var stins, pe malul moselei, apoi peste graniţă în franţa, pe drumurile de nedescris dintre cîmpuri. Aşa mă gîndeam, cu o maşină închiriată, nu cea bună, alta, ca să poată recupera măcar ceva familia după, dar asta era înainte de treizeci, înainte de panică şi liniile ei albe, geometrice. Dar nu te gîndeai real nici atunci, ar trebui să se micșoreze foarte mult perspectiva ca să te gîndești la familie legat de asta, și la recuperări de bani. Probabil îți doreai să se gîndească diferit la tine, să exiști pentru ea, o să afli mai tîrziu cum perspectivele se schimbă brusc și te distrug, cum se tratează chimic asta, dar atunci era înainte de treizeci și pe drum sclipea o pînză violet, ca o aripă de insectă.

Vulpea s-a întors într-un fel de buclă, i-am văzut doar colţul ochiului în cameră, apoi într-o fracțiune de secundă și sclipirea de pe blană. A trecut ca să ajung aici, lăsată între falduri, cu nimic ferm, nimic interior, diluată peste plajă.

6 bettembourg

Mă gîndeam la ea ca într-un videoclip. A fost primul gest de protecţie dintr-o serie fosforescentă care m-a însoţit în partea debilă de după 35. A venit în spatele meu la un concert, ştearsă şi prăfoasă, mi-a împins eticheta la bluză pe dinăuntru, a zîmbit. Peste cîţiva ani, cînd tremuram în kirchberg de la clexane, mi-am imaginat-o singură, în garsoniera ei distrusă care îi mînca jumătate din salariu, lăsînd laptele să se scurgă pe jos, televizorul pe mute, urcîndu-se încet în baie, pe marginea căzii, undeva la nivelul ferestrei (dar întuneric, e noiembrie, luxbg te poate face mai uşor atunci, poate şase seara), răsturnînd cu piciorul paharul cu pasta de dinţi, gemînd încet de cîteva ori, mîna zgîriind faianţa, o mică convulsie, apoi totul ritm, ploaia în tablă, frunze agitate, scoicile zgîriindu-i umerii, fiindcă a ajuns deja, totul ritm, cine poate scăpa ritmului, algele înnodate de membre, stelele de mare.

7 colmar

Aruncaţi într-o maşină, la şase seara, am plecat din luxbg spre franţa, noaptea ne-am întors. Unii mai adormeau din cînd în cînd, pentru că nu aveam freon la maşină şi asta dădea o căldură aproape chimică, dar şi dincolo de ea e greu de descris cum se repliază corpul uman la anumite serpentine pe zăpada indigo la 2 noaptea, apoi la 5 dimineaţa după ce cunoşti disciplina, recompensa şi niciodată pedeapsa. Înapoi în copilărie, apoi şi mai în spate, în infra, în ţesuturile moi, simultan în aer şi în corpul din maşină, în pudra de gheaţă, în defecțiuni, iar apoi dintr-odată am fost un fel de copii cambodgieni aruncaţi şi ei într-o dubă, expediaţi peste graniţe, folosiţi pentru diverse, fără recompense, activați nervos fără disciplină, aşteptînd pedeapsa. A fost o noapte lungă, alunecoasă, plină de fisuri, şi i-am păstrat mult timp semnele pe corp, grefele de aur.

8 bucureștiromania

Am nimerit atît de prost, de data asta e așa o vizită ratată. Degeaba în avioane și în rachete, degeaba toată pregătirea, degeaba am tras aer în piept, am închis ochii, totul e falsificat și toxic, apoi falsificat încă o dată, să își piardă urma, fără măcar vreun efort să pară real. Cerul gri și nu violet, țesuturile distruse, clădirile înlocuite și cine le-a înlocuit? Lumina greșită și totuși foarte exactă, cît să se înfigă în plex și să lucreze, semnale schimbate, mîna îngropată sub un fel de iederă, în răceala ei de pădure cu baterii scurse la rădăcină, dînd toxine. Ești în pădure de acum, orașul e departe acum, la suprafață, și mergi în jos, cu toată viteza.

9

Un oraş prăfos şi o casă lichidă. Există o proprietate foarte bună a corpului de a se adapta forței exercitate asupra lui, de a doza rezistența, de a-și trasa conturul după ea de fapt. Şi L.U.S.T., care face ochii să sclipească.

În perioadele mai dubioase, ameninţătoare, visam apă. Instrumente. Un corp mai mare decît al meu, deşi era al meu. O peliculă organică.

Mă fascina expresia body liquids, n-am înţeles niciodată prin ea ce se înțelege în mod obișnuit.

Body liquids era doar limfa, ceva incolor ce rămîne în spate. Fără violenţă, doar resturi de violenţă. Fără participare, doar restrînsă. Fără să fii prezent, dar să te facă prezent, să strălucească puţin cînd te pierzi. Limfă, salivă. Dorinţa, care aduce saliva în colţul gurii.

A fost o noapte cu totul greşită, distrusă, aş vrea să nu fi fost. Ne-am distrus. Mîine va fi superluna. Mă gîndesc la spaţiile moarte, cu insecte hrănite pînă la refuz, superabundență. Tot ce e mai rău pe lume. Lucruri multiplicate la nesfîrşit.