Pentru Erica — J.P.

Pentru Penny, Emmett, Calvin și Alice — D.M.

Unde este Turnul Londrei?

În 1934, în Anglia a devenit cunoscut un cântec intitulat Cu capul sub braț. Era despre fantoma unei femei. Putea fi văzută în fiecare seară, plutind de-a lungul coridoarelor Turnului Însângerat. Îi fusese tăiat capul, așa că și-l purta sub braț, ca pe o minge de fotbal.

Despre cine era vorba în cântec? Despre o regină. Regina Angliei. Numele ei era Anne Boleyn și a fost una dintre soțiile regelui Henric al VIII-lea, care în 1536 a poruncit să i se taie capul. Turnul Însângerat face parte din marele Turn al Londrei. Și-a câștigat acest nume înainte de Anne Boleyn. În el au fost întemnițați doi copii, care mai apoi au fost uciși. Mulți alții au avut aceeași soartă ca Anne Boleyn și cei doi băieți. Alții au fost spânzurați sau torturați.

Dar Turnul Londrei nu este doar o temniță în care mulți au avut parte de un sfârșit însângerat. A fost și un palat maiestuos, depozit de arme și bijuterii și grădină zoologică. A rezistat vreme de o mie de ani. În tot acest timp a funcționat ca reședință pentru regi și prinți. Ani de-a rândul, aici s-au bătut toate monedele din Anglia. În el este expus cel mai celebru diamant din lume. Și tot aici a trăit primul elefant din Anglia.

Capitolul 1. William Cuceritorul

Un an pe care îl știe orice elev britanic este 1066. Anul în care William Cuceritorul a devenit regele Angliei. Acest moment marchează începutul istoriei moderne a acestei țări.

Înainte de 1066, englezii erau cunoscuți ca anglo-saxoni. Unul dintre ultimii lor regi a fost Edward Confesorul. (Toții regii anglo-saxoni au avut astfel de nume. Tatăl lui Edward se numea Ethelred Nepregătitul, pentru că mereu pierdea bătăliile împotriva invadatorilor.)

Edward a fost un om bun. A condus țara mulți ani, iar după moarte a fost sanctificat. Din păcate, nu a avut niciun moștenitor căruia să-i lase tronul. Și nici nu a lăsat porunci clare despre cine avea să conducă țara după el. Un lord anglo-saxon foarte puternic, pe nume Harold Godwinson, a fost cel care a preluat tronul după moartea lui Edward.

Însă în Normandia, care se afla în nordul Franței, mai era un lord care considera că ar fi trebuit să devină următorul rege al Angliei. Este vorba despre William, duce de Normandia. Acesta era doar văr de-al doilea cu Edward. Așadar, nu era rudă primară. Nu putea fi următorul succesor la tron. Dar a jurat că el e cel căruia Edward îi făgăduise tronul.

William și armata lui au invadat Anglia, debarcând pe țărmul sudic. A urmat Bătălia de la Hastings, unde i-au învins pe anglo-saxoni.

Harold a fost ucis. Așa se face că William a devenit regele Angliei. A luat zone mari de uscat care aparținuseră lorzilor anglo-saxoni și le-a oferit supușilor săi. Evident că lorzii anglo-saxoni au fost foarte supărați. Mulți dintre ei s-au pregătit să lupte împotriva lui William pentru a-și lua țara înapoi. Ei doreau un rege anglo-saxon. William știa că nu poate domni peste Anglia decât dacă el și oamenii lui sunt mereu pregătiți și se apără de dușmanii lor, astfel că erau mereu gata de luptă.

În consecință, Wiliam a început să construiască fortărețe pe tot teritoriul Angliei. Oamenii credeau că numărul acestora se ridica la cinci sute. Aceste forturi aveau să-l protejeze de poporul furios.

Soldații care stăteau în aceste forturi i-ar fi putut opri foarte repede pe cei care ar fi încercat să-i atace. Cel mai important fort urma să fie construit în Londra, orașul în care locuiau regii Angliei. William a fost încoronat la Londra. În timpul ceremoniei, un grup ostil de londonezi a protestat. Câțiva dintre soldații lui William, înarmați cu săbii, s-au grăbit să-i oprească. Asta i-a demonstrat lui William că în Londra avea nevoie de un fort care să țină sub control locuitorii și să-l protejeze de mulțimile furioase.

Capitolul 2. Construcția turnului

Locul ales de William pentru fortul său exista cu aproape o mie de ani înainte de nașterea acestuia. Londra fusese întemeiată de romani în perioada cuceririi Angliei, în anul 43 d. Hr. Era un loc numai bun pentru ridicarea unui oraș. Era vorba despre un teren plan, care putea fi apărat foarte ușor și care se afla exact pe malul Tamisei, deci corăbiile puteau ajunge aici fără piedici. Nu a trecut mult și a devenit cel mai mare și mai bogat oraș din Anglia.

În secolul al II-lea, romanii au ridicat un zid mare în jurul orașului, ca să fie protejați. La momentul venirii lui William Cuceritorul, romanii părăsiseră Anglia de sute de ani, dar o parte din zidul construit de ei în jurul Londrei era încă în picioare. William a folosit zidul ridicat de romani la construcția fortului său. Acesta se mai vede și azi. Asta înseamnă că partea cea mai veche din Turnul Londrei are peste două mii de ani.

Clădirea originală construită de William a fost probabil ceea ce se numește motte and bailey. Motte înseamnă deal. Dacă în locul în care normanzii doreau un castel nu exista un deal natural, atunci adunau pământ și creau unul. Iar în vârful acestuia construiau fortăreața. În jurul dealului făceau o săpătură adâncă. Aceasta se numea șanț de apărare (bailey). Iar în jurul acestui ansamblu ridicau un gard de lemn.

Turnul original ridicat de William la Londra a fost gata în trei zile. La construcția lui s-a folosit lemn. Dar nu a trecut mult și William și-a spus că e nevoie de ceva mai impozant pentru a impresiona locuitorii orașului. În locul turnului de lemn a decis să ridice un turn măreț, de piatră.

A ales un călugăr pe nume Gundulf, care să lucreze la planul clădirii. Turnul ridicat de Gundulf a fost numit Turnul Alb. Asta pentru că fusese construit din pietre albe, aduse tocmai din Normandia. A devenit cea mai înaltă construcție din Anglia, care nu era biserică. Putea fi văzut de la mulți kilometri depărtare. Era înalt de 27 de metri și avea în fiecare dintre cele patru colțuri câte un turn mai mic. Zidurile construcției aveau la bază o grosime de 4,5 metri.

Cel mai important lucru la acest turn era că funcționa ca o fortăreață și încă una foarte rezistentă. Ca toți cei dinăuntru să fie în siguranță, exista o singură intrare. Acolo se afla o scară de lemn care ducea la etajul din mijloc, unde stătea în permanență un grup de soldați. La nevoie, scara putea fi ridicată. Astfel, nimeni nu mai putea intra. La parter se afla depozitul de arme și armuri.

Turnul era și un castel grandios, în care puteau locui regele și familia sa. Special pentru aceștia, ultimul etaj a fost transformat într-un loc somptuos și confortabil. Întregul turn a fost dat în grija unui bărbat numit conetabilul turnului.

De-a lungul anilor, multe alte construcții și turnuri mai mici au apărut în jurul primului turn. În 1097, regele William al II-lea a ridicat un zid care înconjura întregul ansamblu. În perioada 1220 — 1230, Henric al III-lea a construit încă zece turnuri și un șanț special, numit moat. Acesta era plin de apă și se întindea pe întreaga lungime a zidului. În plus, în 1241 a poruncit ca Turnul Alb să fie vopsit cu var stins, ca să fie o construcție fără pată.

Începând cu 1275, Edward I a ridicat un al doilea zid, la o distanță ceva mai mare de primul. Asta însemna că turnul era împrejmuit acum de două inele de piatră. Atacatorii ar fi trebuit să treacă de ambele ca să poată ajunge la Turnul Alb.

În 1285, după ce regii au terminat lucrările, Turnul Londrei arăta aproximativ ca în prezent. Uriașul Turn Alb al lui Gundulf trona în centru. Acesta a dat întregului amplasament numele de Turnul Londrei.

Ce înseamnă într-un castel să mergi la toaletă

În Turnul Alb se află cel mai vechi closet din Anglia. Closetul era locul dintr-un castel în care oamenii mergeau să-și facă nevoile. Castelele aveau ziduri foarte groase. În zidul closetului exista o gaură săpată vertical, care comunica cu exteriorul și care dădea într-un șanț sau într-o groapă. La orice etaj al castelului exista în zid o astfel de gaură pe care te puteai așeza ca pe un scaun, iar fecalele și urina se duceau direct jos.

Capitolul 3. Prizonieri și rebeli

Turnul a fost construit pentru siguranța regelui, dar a funcționat și ca reședință a familiei acestuia. Însă nu după mult timp a dobândit un rol nou. A devenit locul în care erau ținuți prizonierii. Dar nu era o temniță obișnuită. Aici nu găseai escroci de duzină, cum ar fi hoți sau criminali. Acesta era locul în care regele trimitea prizonierii politici. Aceștia erau oameni pe care regele îi considera o amenințare la adresa autorității sale. Fie nu erau de acord cu faptele regelui, fie monarhul se temea că vor să-l înlăture de la tron. Mulți dintre prizonieri erau bogați și influenți. Nu erau aruncați în celulele din temniță. Aveau apartamente confortabile și servitori. Puteau chiar să se plimbe prin grădină. Unul dintre prizonieri chiar și-a sădit o grădină de ierburi aromatice.

Primul prizonier din turn a fost un bărbat pe nume Ranulf Flambard. Acesta a trăit în perioada în care rege era fiul lui William Cuceritorul, William Rufus, un om neîndurător și avar. Le percepea oamenilor cât de multe taxe putea. Flambard era unul dintre cei care încasau aceste taxe. Își petrecea majoritatea timpului sărăcindu-i pe supușii regelui. Toată lumea îl ura.

Într-o zi, regele William Rufus a fost ucis la vânătoare de săgeata unuia dintre oamenii săi. Toată lumea a susținut că fusese un accident.

Pe tron a ajuns fratele mai mic al lui William Rufus, Henric. Acesta dorea să fie susținut de poporul englez, de aceea l-a arestat pe Flambard și l-a închis în turn. Așa a câștigat admirația supușilor.

La șase luni după ce a fost întemnițat, Flambard și-a făcut un plan de evadare. A plănuit să-i fie adusă pe ascuns o funie, pitită într-un butoi cu stridii.