Această carte a apărut cu sprijinul oferit de TRADUKI, o reţea literară din care fac parte Ministerul Federal pentru Europa, Integrare și Afaceri Externe al Republicii Austria, Ministerul Afacerilor Externe din Republica Federală Germania, Fundaţia Culturală Elveţiană Pro Helvetia, Grupul de Interes „Traducătoare Traducători“ (Literaturhaus Wien), din însărcinarea Ministerului Federal pentru Artă, Cultură, Serviciu Public și Sport al Republicii Austria, Goethe-Institut, Agenţia Slovenă de Carte, Ministerul Culturii din Republica Croaţia, Resortul pentru Cultură al guvernului Principatului Liechtenstein, Fundaţia Culturală Liechtenstein, Ministerul Culturii din Republica Albania, Ministerul Culturii și Informației din Republica Serbia, Ministerul Culturii din România, Ministerul Culturii din Muntenegru, Ministerul Culturii din Republica Macedonia de Nord, Ministerul Culturii din Republica Bulgaria, Târgul de Carte de la Leipzig, precum şi Fundaţia S. Fischer.

editori:

Magdalena Mărculescu

Silviu Dragomir

fondator:

Ion Mărculescu, 1994

director editorial:

Bogdan-Alexandru Stănescu

redactare:

Alexandra Turcu

design:

Andrei Gamarț

director producție:

Cristian Claudiu Coban

dtp:

Daniel Eberhat

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: Fizika na tagata

Autor: Gheorghi Gospodinov

O.P. 17, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

www.pandoram.ro

ISBN (print): 978-606-978-414-3

ISBN (epub): 978-606-978-510-2

Pandora M face parte din Grupul Editorial Trei.

O mytho e nada que e tudo.1

F. Pessoa, Mensagem

Există doar copilărie și moarte. Și nimic la mijloc…

Gaustin, Autobiografii alese

Lumea nu mai este magică. Ai fost abandonat.

Borges, „1964“2

…şi iată că ajung la largile câmpii şi la spaţioasele palate ale memoriei, unde sunt strânse comorile nenumăratelor imagini ale feluritelor lucruri…

Sfântul Augustin, Confesiuni, Cartea a X-a3

Doar ce e vremelnic și efemer merită consemnat.

Gaustin, Cei părăsiți

Am poftă să zbor, să înot, să latru, să rag, să urlu. Aș vrea să am aripi, să am o carapace, o scoarță, să scot fum pe nări, să am o trompă, să-mi răsucesc trupul, să mă risipesc peste tot, să fiu în toate, să mă volatilizez ca mirosurile, să mă dezvolt ca plantele, să curg ca apa, […] să pătrund în fiecare atom, să cobor până în străfundul materiei — să fiu materia!

Gustave Flaubert, Ispitirea Sfântului Anton4

…mixing

memory and desire…

T.S. Eliot, The Waste Land

Genurile pure nu mă interesează prea mult. Romanul nu e arian.

Gaustin, Un roman și nimic

Dacă așa preferă cititorul, această carte

poate fi considerată ficțiune.

Ernest Hemingway, Sărbătoarea continuă5

Prolog

Sunt născut la sfârșitul lui august 1913 ca ființă omenească de sex masculin. Nu știu data exactă. Au așteptat câteva zile să vadă dacă supraviețuiesc și abia apoi m-au înregistrat. Așa făceau cu toți. Muncile verii erau pe terminate, trebuiau adunate unele-altele de pe câmp, fătase vaca, alte griji și cu ea. A început Marele Război. Am trecut prin el în timp ce treceam și prin bolile copilăriei: varicelă, pojar și toate cele.

Sunt născut cu 2 ore înainte de răsăritul soarelui, ca o musculiță de oțet. Voi muri diseară, după apus.

Sunt născut pe 1 ianuarie 1968 ca ființă omenească de sex masculin. Îmi amintesc în detaliu tot anul 1968, de la cap până la coadă. Nu-mi amintesc nimic din anul în care suntem acum. Nici măcar numărul lui.

Am fost dintotdeauna născut. Încă îmi amintesc începutul Epocii de gheață și finalul Războiului Rece. Imaginea dinozaurilor care mor (în ambele epoci) este unul dintre lucrurile cele mai insuportabile pe care le-am văzut.

Nu sunt încă născut. Urmează. Am minus șapte luni. Nu știu cum se calculează acest timp negativ în burta mamei. Sunt mărișor, sunt mărișoară (încă nu îmi știu sexul) cât o măslină, cântăresc un gram și jumătate. Coada mi se micșorează treptat. Animalul din mine se stinge, fluturând din coadă, care dispare. Se pare că sunt ales să devin ființă omenească. Aici e întunecos și confortabil, sunt legat de ceva ce se mișcă.

Sunt născut pe 6 septembrie 1944 ca ființă omenească de sex masculin. E vreme de război. După o săptămână, tata a plecat pe front. Mamei i-a secat laptele. O tanti care nu avea copii a vrut să mă ia și să mă crească, să mă adopte, dar nu m-au lăsat. Am plâns nopți întregi de foame. Îmi dădeau să sug pâine înmuiată în vin în loc de biberon.

Îmi amintesc că sunt născut ca arbust de măceș, potârniche, gingko biloba, melc, nor în iunie (amintirea aceasta e scurtă), brândușă liliachie de toamnă pe marginea lacului Halensee, ca cireș înflorit timpuriu, încătușat sub zăpada târzie de aprilie, ca zăpadă ce a încătușat un cireș amăgit…

Eu suntem.

I. Pâinea tristeții

Vrăjitorul

Și atunci un vrăjitor mi-a smuls șepcuța din cap, și-a băgat degetul prin ea și mi-a făcut, uite-așa, o gaură. Am început să plâng: cum o să mă întorc acasă cu șepcuța ruptă? El a izbucnit în râs, a suflat și, uite-așa, ca prin minune, șepcuța s-a făcut la loc. Mare vrăjitor…

Ăsta da magician, măi bunicule, mă aud spunând.

Pe vremuri li se zicea vrăjitori, spune bunicul, apoi au ajuns magicieni.

Dar eu sunt deja acolo, am 12 ani, cred că e 1925. Uite și bancnota de 5 leva, o strâng în pumn, transpirat, îi simt conturul. Sunt pentru prima dată singur la bâlci și cu bani la mine.

Doamnelooor și domnilooor… Veniți să vedeți șarpele piton, are 3 metri de la cap la coadă și tot atâția de la coadă la cap…

Aoleu, ce șarpe să fie ăsta lung de 6 metri… Ei, ia așteaptă, încotro o iei fără bani, dă bancnota de 5 leva… Dar eu am numai 5 leva, doar nu o să-i dau pe un șarpe…

Vizavi se vând pomezi, humă, vopsea de păr.

Vopseaaaaa pentru mustăți, miiiiinte pentru prostime….

Da’ cine e omul ăsta cu babe care se smiorcăie în jurul lui?

…Nikolcio, prizonier de război, și când s-a întors acasă, aude că nevastă-sa s-a dus cu altul, Nikolcio o întâmpină la fântână și îi taie capul, capul îi zboară și îi spune, bre Nikolcio, ce-ai făcut… Ha, plângeți acum, babelor. Și babele plâng de-și rup cămașa de pe ele… Și mai luați-vă cartea cu cântece, ca să înțelegeți cu ce-a greșit ea, nevinovata de s-a prăpădit… Vânzătorul de cărticele cu cântece. Bre, ce greșeală o mai fi și asta…

Lume, lume, se înghesuie în mine, eu țin banii strâns, să nu ți-i fure careva, a zis tata când mi i-a dat.

Stop. Agop. Sirop. Scris cu litere mari, rozalii ca siropul. Înghit în sec. Să beau unul…

Hai la cocoșeii de zahăr… mă ademenește necuratul, îmbrăcat ca o babă armeancă. Cine se pricepe aici se oprește… Și acum? Sirop sau cocoșei? Stau în mijlocul drumului, înghit în sec și nu mă pot hotărî. Bunicul meu din mine nu se poate hotărî. Uite de unde vine nehotărârea asta care are să mă chinuie. Mă văd cum stau acolo, slab, deșirat, cu genunchiul zdrelit, cu șepcuța găurită mai târziu de vrăjitor, cu gura căscată și ademenit de universul care mi se oferă în jur. Mă îndepărtez încă puțin, mă văd foarte de sus, în jurul meu umblă toți de colo-colo, eu stau, stă și bunicul, amândoi într-un singur corp.

Hop, o mână îmi smulge șepcuța de pe cap. Am ajuns la masa vrăjitorului. Stați liniștiți, nu o să plâng, știu ce urmează să mi se întâmple. Uite degetul vrăjitorului de partea cealaltă a materialului, aoleu, ce mai gaură. Mulțimea din jurul meu moare de râs. Cineva îmi dă o scatoalcă după ceafă atât de tare că îmi dau lacrimile. Aștept, dar parcă vrăjitorul a uitat continuarea istorioarei, lasă deoparte șepcuța găurită, își apropie mâna de buzele mele, o răsucește și, doamne, gura mi-e ferecată. Nu o pot deschide. Am amuțit, cei din jurul meu se prăpădesc de râs. Încerc să strig ceva, dar se aude doar un muget din gât. Mmmm. Mmmm.

Harry Stoev6 a venit la bâlci. Harry Stoev s-a întors din America…

Iar un bărbat bine făcut, îmbrăcat într-un costum orășenesc, străbate gloata care, supusă, îl salută și șușotește. Harry Stoev — al doilea Dan Kolov, visul bulgăresc. Picioarele lui costă un milion de dolari americani, spune cineva din spatele meu. Adversarilor le face o cheie dublă și îi sugrumă, nu mai pot mișca. Aa, îi zice priza mortală, șoptește al doilea.

Îmi închipui pehlivanii sugrumați, aruncați unul lângă celălalt pe jos, și simt că nu-mi mai ajunge aerul, ca și cum eu am fost cel prins în cheia lui Harry Stoev. Mă grăbesc să plec de acolo. Mulțimea îl urmează pe bărbat. Și atunci, aud undeva în spatele meu:

ATENȚIE, OAMENI BUNI! Copilul cu cap de taur. Minune nemaivăzută. Micul Minotaur din Labirint, la doar 12 ani… De cinci leva poți mânca, poți să bei sau poți să povestești toată viața ce ai văzut aici.

În amintirea lui, bunicul nu a intrat la Minotaur. Dar acum eu sunt în Bâlciul acestei amintiri, eu sunt el, și ceva mă trage impetuos înăuntru. Dau bancnota de cinci leva, îmi iau la revedere de la șarpele piton și cei șase metri înșelători ai lui, de la siropul rece ca gheața de la Agop, de la istorioara lui Nikolcio prizonierul, de la cocoșeii de zahăr ai babei armence, de la prinsoarea mortală a lui Harry Stoev și mă pierd în cort. La Minotaur.

De aici înainte, firul amintirilor bunicului se subțiază, dar nu se rupe. El spunea că nu a avut curajul să intre, dar eu reușesc. A ținut acest episod doar pentru el. Dat fiind că mă aflu în amintirea lui, aș putea oare să continui eu drumul dacă n-ar fi fost el aici înaintea mea? Nu știu, dar ceva nu e în regulă. Mă găsesc deja în labirint, care se dovedește a fi un cort în semiîntuneric. Ceea ce văd diferă atât de mult de cartea mea preferată cu miturile Greciei Antice, cu ilustrații alb-negru, unde am văzut pentru prima dată fiara de Minotaur. Nu are nicio legătură. Acest Minotaur nu e înfricoșător, e trist. Un Minotaur melancolic.

În mijlocul cortului se află o cușcă metalică, lungă de vreo 5-6 pași și puțin mai înaltă decât un stat de om.