Cărți la 10 lei
Teoria King Kong

Teoria King Kong

Autor: Virginie Despentes

Nr. de pagini: 184

ISBN: 978-973-88900-8-4


10RON

Titlul original: King Kong Theorie
Publicată de: Grasset & Fasquelle, Paris, 2006
Traducere din franceză de: Marie-Jeanne Vasiloiu
PS de Valentin Protopopescu si Liliana Urian
Anul apariţiei: 2009


O autobiografie cu mesaj puternic, o provocare pentru a concepe feminitatea altfel decât prin raportare la clasica superioritate masculină.
Virginie Despentes atacă fără menajamente trei chestiuni care păreau fumate definitiv: violul, prostituţia şi pornografia. Actorul principal în toate aceste episoade - care ţin decisiv de sexualitate - este, evident, femeia.
Povestindu-şi viaţa, autoarea ilustrează un paradox, cel al femeii care nu s-a putut asuma decât că1când in picioare canoanele care i-au fost impuse, respectiv autoimpuse: senzualitatea, supunerea, inocenţa.
O carte ale cărei mărturisiri sunt fără doar şi poate şocante, atât prin conţinut, cât şi prin aplomb. O scriitoare care îşi trăieşte viaţa cu o libertate de sine halucinantă.

"Scriu din rândul nasoalelor, pentru nasoale, babe, camionagioaice, frigide. neregulate, neregulabile, isterice, handicapate, pentru toate cele excluse de la marele târg al tipelor faine. Şi încep aşa, pentru ca lucrurile să fie clare: nu-mi cer scuze pentru nimic, nu mă plâng de nimic. Nu m-aş da pe nicio alta, pentru că a fi Virginie Despentes e o chestie mai tare decât orice."
Virginie Despentes