editori:

Magdalena Mărculescu

Silviu Dragomir

fondator:

Ion Mărculescu, 1994

director editorial:

Bogdan-Alexandru Stănescu

redactare:

George State

design:

Andrei Gamarț

director producție:

Cristian Claudiu Coban

dtp:

Dan Crăciun

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Pandora Publishing SRL.

Titlul original: Briefe an Milena

Autor: Franza Kafka

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

www.pandoram.ro

ISBN (print): 978-606-978-668-0

ISBN (EPUB): 978-606-978-713-7

Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

[aprilie 1920]

Merano-Untermais, Pensiunea Ottoburg

Dragă doamnă Milena

tocmai a încetat ploaia care dura de două zile și o noapte, probabil doar temporar, ce-i drept, dar este totuși un eveniment demn de a fi sărbătorit, și asta fac când vă scriu. De altfel, chiar ploaia era suportabilă, aici mă aflu în străinătate, una restrânsă, într-adevăr, dar este un balsam sufletesc. Dacă nu m-am înșelat (evident, nu-mi pot scoate din memorie o scurtă întâlnire ocazională, pe jumătate mută1), și dumneavoastră v-ați bucurat de străinătatea vieneză2; mai târziu ea va fi devenit tristă din cauza situației generale, însă vă bucură străinătatea ca atare? (Ceea ce ar putea fi, de altfel, un semn rău și n-ar trebui să fie.)

Aici trăiesc destul de bine, cu greu trupul muritor ar suporta mai multă îngrijire, balconul camerei mele se cufundă într-o grădină, înconjurată și acoperită de tufe înflorite (aici vegetația este ciudată, pe o vreme când la Praga băltoacele stau să-nghețe, în fața balconului meu se deschid încet florile), o grădină expusă total la soare (sau sub cerul foarte înnorat, așa cum este de aproape o săptămână deja), șopârle și păsări, perechi diferite, vin să mă viziteze. Mi-ar plăcea foarte mult să vă bucurați de Merano, recent ați scris despre incapacitatea de a respira, această imagine este foarte apropiată de sensul ei, iar ambele pot deveni un pic mai ușoare aici.

Cu cele mai cordiale salutări,

Al dumneavoastră, F Kafka

[aprilie 1920]

Merano-Untermais, Pensiunea Ottoburg

Dragă doamnă Milena

de la Praga v-am scris un bilet, și apoi de la Merano. N-am primit niciun răspuns. E drept, biletele nu necesitau un răspuns foarte grabnic, iar dacă tăcerea dumneavoastră nu este altceva decît un semn al faptul că vă simțiți relativ bine, fapt ce se exprimă adesea printr-o aversiune față de scris, atunci sunt pe deplin mulțumit. Se mai poate însă — și de aceea vă scriu — ca eu să vă fi lezat cumva prin biletele mele (dacă s-ar fi întâmplat așa, cât de grosolan voi fi fost, împotriva voinței mele) sau, lucru care ar fi desigur mult mai grav, ca momentul de respiro să fi trecut deja și să fi venit din nou o perioadă proastă în ceea ce vă privește. În primul caz nu știu ce să spun, acest gând este departe de mine și oricare altul foarte aproape, iar în cel de-al doilea caz nu vă dau niciun sfat — cum v-aș putea sfătui? —, ci întreb doar: De ce nu ieșiți puțin din Viena? Totuși nu sunteți atât de lipsită de adăpost ca alții. O ședere în Boemia nu v-ar da forțe noi? Iar dacă din unele motive pe care nu le cunosc, poate că nu vreți în Boemia, măcar în altă parte, n-ar fi rău chiar la Merano. Cunoașteți locurile?

Aștept una din două. Ori tăceți chitic în continuare, ceea ce înseamnă: „Nu vă faceți griji, sunt destul de bine“. Ori îmi scrieți câteva rânduri.

Cât se poate de cordial, Kafka

Mi-am dat seama că nu-mi amintesc chipul dumneavoastră în anumite detalii. Numai cum ați plecat atunci printre mesele din cafenea, silueta dumneavoastră și rochia le mai văd.

[Merano, aprilie 1920]

Dragă doamnă Milena, vă dați osteneala cu traducerea3 în mijlocul posomorâtei lumi vieneze. Este cumva emoționant și penibil pentru mine. Trebuie să fi primit deja o scrisoare de la Wolff4, cel puțin mie mi-a scris de mai multă vreme despre o asemenea scrisoare. Nuvela „Criminalul“5, anunțată, pare-se, într-un catalog, n-am scris-o eu, este o neînțelegere; dar întrucât se zice că ar fi cea mai bună, poate că așa o fi.

Judecând după ultimele două scrisori ale dumneavoastră, se pare că v-ați eliberat total și definitiv de neliniște și grijă. Ceea ce este valabil pesemne și pentru soțul dumneavoastră6, așa cum vă urez din inimă amândurora. Îmi amintesc că într-o duminică după-amiază, sunt ani de atunci, când mă strecuram pe lângă peretele unei case de pe cheiul Franz, l-am întâlnit pe soțul dumneavoastră, care venea către mine cam la fel de neimpunător, doi experți în dureri de cap, desigur, fiecare într-un cu totul alt mod. Nu mai știu dacă atunci am mers mai departe împreună sau am trecut unul pe lângă altul, deosebirea dintre aceste două variante n-avea cum să fie foarte mare. Însă asta a trecut și trebuie să rămână departe, în trecut. Este frumos la dumneavoastră acasă?

Salutări cordiale,

Al dumneavoastră, Kafka

[Merano, aprilie 1920]

Așadar, plămânul. Toată ziua mi-am sucit mintea și nu m-am putut gândi la altceva. Nu fiindcă ar fi fost deosebit de înspăimântat de boală, probabil, să sperăm, că ea se manifestă cu delicatețe în cazul dumneavoastră — se pare că faceți aluzie la acest lucru — și însăși boala de plămâni reală, de care sufăr de 3 ani, mi-a adus mai mult lucruri bune decât rele (jumătate din Europa de vest are mai mult sau mai puțin probleme cu plămânii). În urmă cu vreo 3 ani, la mine a început în toiul nopții cu o hemoptizie. M-am ridicat în picioare agitat ca în fața a tot ce e nou (în loc să rămân întins, cum am aflat, ca prescripție, mai târziu); firește, și un pic speriat, m-am dus la fereastră, m-am aplecat în afară, am mers la lavoar, m-am plimbat prin cameră, m-am așezat pe pat — sângele nu se oprea. Atunci însă n-am fost nefericit, căci aveam un motiv anume: treptat, mi-am dat seama că după 3, 4 ani de insomnie voi dormi pentru prima oară, presupunând că încetează hemoragia. S-a și oprit (iar de atunci n-a mai revenit) și am dormit cât mai rămăsese din noapte. Dimineața a venit slujnica7 (pe vremea aceea locuiam în Palatul Schönborn8), o fată bună, destul de devotată, dar extrem de rațională, a văzut sângele și a spus: „Pane doktore, s Vámi to dlouho nepotrvá“9. Însă mie îmi era mai bine decât de obicei, m-am dus la birou și abia după-amiază la doctor10. Restul povestirii nu mai contează aici. Nu voiam să spun decât că boala dumneavoastră nu m-a speriat (mai ales că mă tot întrerup să-mi scormonesc memoria, recunosc, dincolo de toată fragilitatea dumneavoastră, o vigoare aproape țărănească, și atunci constat: nu, nu sunteți bolnavă, un avertisment, dar nu o boală de plămâni), deci nu asta m-a speriat, ci gândul la ceea ce va fi premers această perturbație. Aici elimin în primul rând alte chestiuni despre care îmi scrieți: de pildă, niciun heller11 — ceai și mere — zilnic de la 2 la 8. Acestea sunt lucruri pe care nu reușesc să le înțeleg și care pot fi explicate, evident, numai oral. Așadar, aici fac abstracție de ele (doar în scrisoare, ce-i drept, căci altfel nu le pot uita) și nu mă gândesc decât la explicația pe care am pregătit-o atunci în cazul îmbolnăvirii mele și care este valabilă pentru multe cazuri. Era ca și cum creierul nu mai putea suporta grijile și durerile ce-l împovărează. El zicea: „renunț; dar dacă aici mai este cineva căruia îi pasă de conservarea întregului, atunci să mă despovăreze cumva și treaba are să mai meargă un pic“. Atunci s-a anunțat plămânul, care nu prea avea mult de pierdut. Aceste tratative dintre creier și plămân, care se derulau fără știința mea, trebuie să fi fost îngrozitoare.

Și ce veți face acum? Dacă sunteți un pic protejată, pesemne că nu înseamnă mare lucru. Însă cine vă iubește trebuie să înțeleagă faptul că aveți nevoie de puțină protecție, iar restul trebuie să tacă. Aceasta să fie deci salvarea? Răspund afirmativ — nu, nu vreau să glumesc, nu sunt deloc vesel și nici nu voi fi înainte de a-mi scrie despre noul dumneavoastră mod de viață mai sănătos. De ce nu plecați puțin din Viena, nu vă mai întreb după ultima dumneavoastră scrisoare, acum înțeleg acest lucru, dar și foarte aproape de Viena există locuri frumoase, unde vă puteți îngriji. Astăzi nu vă scriu despre nimic altceva, nu există ceva mai important pe care să-l aduc în discuție. Restul mâine, inclusiv mulțumirile mele pentru revistă12, care mă emoționează și mă fac să mă simt jenat, trist și bucuros deopotrivă. Nu, încă un lucru azi: Chiar dacă folosiți doar un minut din timpul dumneavoastră de somn pentru activitatea de traducere, este ca și cum m-ați blestema. Căci dacă se va ajunge vreodată la un proces, nu se vor mai admite alte cercetări, ci se va stabili pur și simplu: el a lipsit-o de somn. Cu aceasta sunt judecat, și pe bună dreptate. Mă lupt, așadar, pentru mine când vă rog să nu mai faceți asta

[Merano, sfârșitul lui aprilie 1920]

Dragă doamnă Milena, astăzi vreau să scriu despre altceva, dar nu pot. Nu pentru că de fapt n-aș lua în serios acest lucru; dacă aș face asta, aș scrie altceva, însă din când în când ar trebui să fie pregătit pentru dumneavoastră un șezlong undeva în grădină, în penumbră, și să aveți la îndemână vreo 10 pahare de lapte. Ar putea fi și în Viena, chiar în vara asta, dar fără foame și în liniște. Nu se poate? Și nu există nimeni care să facă posibil acest lucru? Și ce zice doctorul?

Când am scos revista din plicul mare, am fost foarte dezamăgit. Voiam să aud despre dumneavoastră, și nu glasul prea bine cunoscut din vechiul mormânt. De ce s-a băgat acesta între noi? Până când mi-am dat seama apoi că tot el ne-a făcut legătura.13 În rest însă, nu pot înțelege cum v-ați asumat acest mare efort și sunt profund emoționat de fidelitatea cu care ați făcut-o de sus și până jos, cu fiecare propoziție cât de mică, o fidelitate pe care n-o bănuiam posibilă în limba cehă, ca să nu mai vorbim despre autoritatea firească pe care o exercitați. Atât de apropiate să fie între ele germana și ceha? Dar oricum ar fi, aceasta este în orice caz o povestire extrem de proastă, v-aș putea-o demonstra cu o ușurință nemaiîntâlnită, aproape rând cu rând, dragă doamnă Milena, numai că atunci dezgustul ar fi ceva mai puternic decât demonstrația respectivă. Firește, faptul că dumneavoastră vă place povestirea îi conferă valoare, însă îmi tulbură puțin imaginea asupra lumii. Despre asta nimic în plus. Veți primi de la Wolff Un medic de țară14, i-am scris.

Desigur, înțeleg ceha.